Am.
Dar nu îți dau. De ce să îți dau?
“..Pentru că am nevoie. “
În Transilvania (a se citi, nu aici la mitici, in zona de sud) o persoană care tot timpul vine și îți zice ”am nevoie” se numește o nevoie. Și pe drept.
Deunăzi un cunoscut îmi cerea (IAR) împrumut vreo… 2000 RON așa… că are iar nevoie… are cu 38% salariul mai mare ca al meu (nivelurile să zicem că sunt suficiente, nu dau valori exacte) însă se pare că rumânul oricat are reușește să spargă mai mult. Cum? Ușor.
Băutură, femei, cazinouri, prietena, mașina, etcetera etcetera etcetera.
Cum reușesc atâția oameni să nu se ajungă de la un salariu la altul?
Eu de la primul meu salariu (care a fost 8.000.000 ROL) până azi, nu am fost nevoit să mă împrumut de la nici o persoană fizică. Am avut, ce-i drept, carduri de credit (chiar două simultan) însă nu le-aș socoti prea mult aici.
Nu le ajunge incompetența de a-și chivernisi banii, trebuie să aibă și tupeu : ”Îmi dai sau nu îmi dai?!”. Cred că la următoarea cerere de genul acesta o să pocnesc în față persoana care îmi cere.
Cine e de vină pentru situaţiile astea? Parţial ei (că nu sunt în stare să se administreze financiar), parţial părinţii (că îi cresc în puf, că deh.. in prostia lor post-ceauşistă îşi doresc ca ale lor odrasle să nu sufere ca ei).. şi parţial cei care îi împrumută. Că sunt proşti şi le dau.
PS: Să vedeţi când vor veni să vă mai ceară încă 300 EUR pentru ca să facă cei 1000 EUR ca să meargă în concediu (pe criză, dar deh, repede, viaţa trebuie trăita!!!111) în vestul Europei, deşi au 1000 RON rată la maşină, salarii de 3-4000 RON, alte credite şamd..